În articolul precedent, cu o rigurozitate excesivă, enumeram o selecţie din sursele bibliografice referitoare la Cehov, operaţiune nu tocmai potrivită, mai întâi pentru că de aş cita, de pildă, din Roger Grenier, mi-aş atrage un dispreţ al celor puşi pe purificaţie, mai mare decât dacă aş fi bănuit nostalgic al epocii lui Nicu Pingelea (nu mă îndoiesc că această denumire inspirată apare pentru prima oară tipărită; regret, dar autorul îmi e necunoscut, am citit-o scrisă cu majuscule negre de-o şchioapă, pe un zid din Cartierul Latin). (...)

    La 110 ani de la decernarea primelor premii Nobel, la Stockholm, s-a decis luni, 4 octombrie a.c., alegerea unui singur laureat pentru Fiziologie/Medicină pe 2010 – britanicul Robert Edwards, în vârstă de 85 de ani, profesor emerit la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie. Juriul de la Institutul Karolinska a atribuit premiul cercetătorului britanic „pentru dezvoltarea fecundaţiei terapeutice in vitro. Lucrările sale au permis tratarea infertilităţii, o afecţiune medicală extinsă (...) la peste 10% din cuplurile din întreaga lume“. (...)

   În scurta sa viaţă, Cehov (în engleză Chekhov, în franceză şi mai complicat Tchekhov) s-a dedicat profesiunii de medic cu pasiune şi, în acelaşi timp, deşi bolnav de tuberculoză, încă din studenţie era principalul susţinător financiar al părinţilor şi fraţilor săi, din sumele câştigate ca ziarist independent şi autor de schiţe umoristice. Aşa a început opera literară a scriitorului considerat în prezent un mare dramaturg şi un maestru al prozei scurte. Medic-bolnav-scriitor ar putea fi o triadă într-un dicţionar imaginar de eponime medicale, în care numele lui Cehov şi-ar afla un loc distinct, chiar unic. De altfel, într-un amplu articol din Wikipedia engl. intitulat Physician writer şi conţinând sute de nume, în lista finală de referinţe numele lui Cehov este cel mai frecvent. (...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   Substantivul de gen feminin – onomatopée – a fost împrumutat în franceză (1585, Thevenet) din latina populară – onomatopoeia –, provenit la rândul său din greaca târzie onomatpoiia, cu sensul „crearea de cuvinte“, în particular „crearea de cuvinte prin imitarea sunetelor“. Un cuvânt format având ca un prim element onomato, derivat din onoma, -atos – nume. După Alain Rey, onoma conţine rădăcina indoeuropeană a numelui, cel mai apropiat corespondent al său fiind armenianul amen. Latinescul nomen – nume este înrudit, dar relaţia pare obscură. Elementul secund al onomatopoiia este grec. poiia – creaţie, derivat din verbul poiein – a face, a fabrica, a crea.   În engleză, Douglas Harper, în dicţionarul său, confirmă aceeaşi etimologie, cu atestarea cuvântului onomatopoeia în 1577. (...)

   Cuvântul vuvuzela provine din onomatopeea vu-vu, care imită zgomotul produs de trompeta din plastic, în care suporterii sud-africani suflă din greu, bucuroşi sau întristaţi de jocul echipei de fotbal favorite. Deşi toată lumea ascultă aceleaşi zgomote, transcrierea fonetică a onomatopeelor variază în funcţie de limbă. O evidentă excepţie face vuvuzela, pentru că onomatopeea vu-vu a fost adoptată în toate limbile, cu minime adaptări, Vuvuzela, în germană, vuvuzelo în esperanto, dar şi o excepţie: lepata în limba tswana. Oricum, cuvântul vuvuzela a devenit universal, ceea ce nu înseamnă că trâmbiţa cu pricina va fi adoptată pe orice stadion din lume. Deşi pe stadioanele Cupei Mondiale, cam toate naţiile au suflat din greu în trâmbiţe când jucătorii favoriţi păreau cu totul străini de patriotismul înfocat al suporterilor. (...)

   Pentru că titlul acestui articol poate fi uşor contrariant, trebuie să mărturisesc că pornisem cu ceva elan să scriu strict în spiritul ce bântuie, din când în când, această rubrică, despre o nouă viziune asupra etimologiei. Evident, ilustrată cu triumfalul marş corect politic al americanismelor medicale şi înfrângerea mai cumplită decât la Waterloo a franţuzismelor, cel puţin aşa cred (fără să cerceteze) mulţi. Francezii au lansat recent, totuşi, trei fumigene: două dicţionare şi o declaraţie de amor (cuprinsă într-o carte). Voi reveni, pentru că subiectul e interesant. (...)